Un agent-șef de poliție penitenciară din cadrul Penitenciarului Ploiești este cercetat pentru luare de mită și introducere în mod ilicit în unitatea de detenție a mai multor obiecte, între care telefoane mobile, modem de internet, alcool și o rezistență de încălzire.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a luat joi măsura controlului judiciar față de un inculpat acțiunea penală cu privire la săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită și două infracțiuni de introducere în mod ilicit de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare și alcool.
„În fapt, s-a reținut că inculpatul, agent-șef de poliție penitenciară în cadrul Penitenciarului Ploiești, în cursul lunii iulie 2024, contra sumei de 300 euro, a introdus în interiorul Penitenciarului Ploiești un stick de memorie care a ajuns în posesia unui deținut, iar în cursul lunii noiembrie 2024, contra sumei de 400 lei, a pus la dispoziție o rezistență de încălzire aceluiași deținut. De asemenea, în luna aprilie 2025, contra sumei de 2.000 lei, a introdus în interiorul Penitenciarului Ploiești alcool care a ajuns în posesia deținutului”, spun anchetatorii.
Cercetările în acest caz sunt efectuate de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sprijinul organelor de poliție din cadrul Poliției Municipiului Ploiești delegate în cauză, precum și cu colaborarea Penitenciarului Ploiești – Administrația Națională a Penitenciarelor.
Citeşte şi: O femeie a murit și două persoane au fost intoxicate cu fum într-un incendiu la un bloc

