În vârstă de 86 de ani, Ali Khamenei era liderul suprem al Iranului din 1989, succedându-i fondatorului Republicii Islamice, primul ayatollah Ruhollah Khomeini. El a fost ucis, sâmbătă, în urma unui atac al SUA și Israel asupra Iranului. Anunțul morții sale a fost făcut de Donald Trump, după mai multe ore cu informații contradictorii despre moartea sa.
Khamenei a avut un rol foarte important încă de la Revoluția Iraniană din 1979, amintește Axios. A ocupat funcția de ministru al apărării și apoi a supervizat Corpul Gărzii Revoluționare Islamice înainte de a fi ales președinte în 1981. Înainte să ajungă la vârful statului
Născut în 1939 într-o familie religioasă cu venituri modeste din Mashhad, un oraș cunoscut pentru pelerinaj religioase din estul Iranului, Khamenei a ajuns la maturitate în anii care au precedat revoluția din 1979 care l-a răsturnat pe șah, amintește New York Times într-un portret realizat în 2025.
Ca tânăr student în Qom, un centru de teologie, Khamenei a preluat tradițiile islamului șiit și noua gândire radicală a liderului emergent al opoziției conservatoare, Ruhollah Khomeini. La sfârșitul anilor 1960, Khamenei desfășura misiuni secrete pentru Khomeini, care fusese exilat, și organiza rețele de activism islamist, amintește The Guardian.
El a fost închis în repetate rânduri de serviciile de securitate ale autocratului Mohammed Reza Pahlavi, și a avansat în rândurile opoziției religioase ca aliat apropiat al primului lider suprem iranian Ruhollah Khomeini, care a condus revoluția și a fondat Republica Islamică Iran.
Centralizarea puterii totale în mâinile sale
În cele peste patru decenii în cele mai importante funcții ale regimului islamic, Khamenei a rezistat unei relații conflictuale cu Occidentul, inclusiv sancțiuni intense și mai multe valuri de proteste interne privind economia și problemele legate de drepturile omului, amintește Al Jazeera. El a numit SUA „dușmanul numărul unu” al Iranului, urmat îndeaproape de Israel.
Din 1989, el deținea autoritatea supremă asupra tuturor ramurilor guvernului, armatei și justiției, fiind în același timp și liderul spiritual al țării.
Khamenei a supravegheat sistemul judiciar iranian, a controlat efectiv consiliul care verifica candidații pentru funcția de președinte și a exercitat drept de veto asupra deciziilor parlamentare.
El comanda forțele armate, Garda Revoluționară de elită și supraveghea presa de stat. De asemenea, avea putere de decizie asupra modului în care țara cheltuiește veniturile provenite din unele dintre cele mai mari rezerve de petrol din lume.
Folosirea puterii pentru eliminarea disidenței
Khamenei a folosit frecvent armata pentru a înăbuși disidența, amintește Axios. Principalii critici au fost trimiși ani grei la pușcărie, iar protestele au fost reprimate sângeros.
În 1999, a reprimat demonstrațiile studențești, ceea ce a dus la cel puțin un mort și 1.500 de arestări.
El a reprimat protestele împotriva alegerilor prezidențiale contestate din 2009 și mișcarea din 2022 care viza încetarea persecuției femeilor din Iran, în urma morții lui Mahsa Amini, arestată pentru că purta incorect vălul islamic.
Recent, mai multe publicații internaționale că forțele regimului este acuzat că ucis între 7.000 și 30.000 de iranieni care protestau împotriva condițiilor economice. Estimările exacte rămân neclare.
Loialitatea celor două instituții de securitate principale ale Iranului – Garda Revoluționară Islamică (IRGC) și forțele paramilitare Basij, care numără sute de mii de voluntari – a fost esențială pentru rămânerea la putere a lui Khamenei, notează Al Jazeera.
Un actor important pe scena de putere din regiune
Ayatollahul Khamenei s-a aflat în centrul politicii externe intransigente a Iranului, poziționând țara ca o contrapondere la influența americană, israeliană și saudită în Orientul Mijlociu, menționează New York Times.
Sub conducerea sa, Iranul a instruit, înarmat și finanțat o rețea de forțe proxy care se întinde din Liban până în Yemen, permițând Teheranului să-și proiecteze puterea și să-și înfrunte rivalii fără a provoca un război pe teritoriul iranian.
Khamenei a ales să investească masiv în așa-numita „axă a rezistenței”: Hamas în Gaza, Hezbollah în Liban, mișcarea Houthi în Yemen și o gamă variată de miliții militante islamice în Siria și Irak.
Multe dintre acestea s-au prăbușit în ultimii ani sub greutatea atacurilor israeliene, în timp ce alianța istorică a Iranului cu Damascul s-a încheiat odată cu căderea regimului lui Bashar al-Assad.
