4.4 C
Craiova
duminică, 8 februarie, 2026
Știri de ultima orăActualitateIranul nu va renunţa la îmbogăţirea cu uraniu nici măcar în cazul unui „război”

Iranul nu va renunţa la îmbogăţirea cu uraniu nici măcar în cazul unui „război”

Iranul nu va renunţa la îmbogăţirea cu uraniu, obiectul unui litigiu cu Statele Unite, „chiar dacă ni se impune un război”, a declarat duminică şeful diplomaţiei iraniene, la două zile după negocierile pe tema nucleară cu Washingtonul.

„Iranul a plătit un preţ foarte mare pentru programul său nuclear paşnic şi pentru îmbogăţirea cu uraniu”, a subliniat Abbas Araghchi în cadrul unui forum la Teheran, scrie AFP.

„De ce insistăm atât de mult asupra îmbogăţirii şi refuzăm să renunţăm la ea chiar dacă ni se impune un război? Pentru că nimeni nu are dreptul să ne dicteze comportamentul”, a insistat diplomatul, care a avut vineri o discuţie în Oman cu emisarul american Steve Witkoff. 

Desfăşurarea militară americană în Golf „nu ne sperie”, a declarat duminică şeful diplomaţiei iraniene, la două zile după negocierile privind programul nuclear cu Washingtonul, care menţine presiunea asupra Teheranului.

„Desfăşurarea lor militară în regiune nu ne sperie”, a spus Abbas Araghchi, a doua zi după vizita emisarului lui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu pe portavionul american Abraham Lincoln, în regiunea Golfului.

„Suntem un popor al diplomaţiei, suntem şi un popor al războiului, dar asta nu înseamnă că noi căutăm războiul”, a adăugat Araghchi în cadrul unui forum la Teheran.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS