Fraţii Dani şi Ionuţ Mocanu, condamnaţi la închisoare pentru tentativă de omor şi prinşi în Italia, au fost plasaţi în arest la domiciliu de Curtea de Apel din Napoli.
Potrivit surselor citate, Curtea de Apel din Napoli a confirmat arestarea fraţilor Daniel Mocanu şi Ionuţ Nando Mocanu şi a decis aplicarea măsurii arestului la domiciliu, în provincia Napoli.
Următorul termen la instanţă este pe 25 noiembrie.
Cântăreţul de manele Dani Mocanu şi fratele său, condamnaţi la închisoare pentru tentativă de omor, au fost prinşi, luni, în Italia, în provincia Napoli. Cei doi au fost condamnaţi la 4, respectiv 7 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, mandatele de executare a pedepsei cu închisoarea fiind emise în 6 noiembrie.
”În prezent, pe teritoriul Italiei, se desfăşoară procedurile legale pentru punerea în aplicare a mandatelor europene de arestare, urmând ca, în funcţie de decizia autorităţilor judiciare din această ţară, persoanele să fie predate autorităţilor române”, a arătat poliţia.
Citeşte şi: SPP cumpără cu bani de la stat diverse medicamente pentru angajați

