30.5 C
Craiova
marți, 16 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePremierul Ilie Bolojan a primit delegația BERD: noi proiecte de investiții și cooperare regională

Premierul Ilie Bolojan a primit delegația BERD: noi proiecte de investiții și cooperare regională

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a primit azi, la Palatul Victoria, o delegație a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), condusă de Charlotte Ruhe, Managing Director pentru Europa Centrală și de Sud-Est.

Discuțiile au vizat progresul operațiunilor BERD în România, prioritățile strategice și identificarea de noi oportunități de cooperare. Printre temele abordate s-au numărat:

  • proiectele de investiții aflate în derulare și inițiativele prioritare viitoare;
  • sprijinul BERD pentru infrastructura municipală și absorbția fondurilor europene;
  • bune practici în parteneriatele public-private și eficientizarea companiilor de stat.

Scopul acestor inițiative este gestionarea eficientă a resurselor financiare, sprijinirea creșterii economice durabile și implementarea rapidă a proiectelor în beneficiul comunităților locale.

Portul Giurgiulești, subiect de interes

Un punct important pe agenda discuțiilor a fost Portul Giurgiulești din Republica Moldova, aflat într-un proces de achiziție internațională inițiat de BERD. Partea română și-a exprimat interesul de a participa la acest demers, în coordonare cu autoritățile de la Chișinău, cu scopul de a sprijini dezvoltarea regională și conectivitatea pe Dunăre și la Marea Neagră.

Exemple de investiții recente

Premierul Ilie Bolojan a salutat implicarea BERD în România și a amintit câteva proiecte recente, precum:

  • programul de eficiență energetică a clădirilor publice din Brașov;
  • modernizarea sistemului de termoficare și regenerarea urbană din Timișoara;
  • proiecte pentru dezvoltarea energiei regenerabile prin parcuri fotovoltaice în Dolj și Olt.

La întâlnire au mai participat Mihai Jurca, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, și Ciprian-Constantin Șerban, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, potrivit Guvernului României.

Citește și: Victor Rebengiuc se retrage de pe scenă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS