Doi șoferi care s-au urcat băuți la volan și au fost implicați într-un accident rutier în localitatea ieșeană Tupilați, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
„În timp ce un tânăr în vârstă de 29 de ani, din județul Iași, conducea un autoturism pe DJ 208G, în localitatea Tupilați, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care circula în fața sa, condus de un tânăr în vârstă de 29 de ani, tot din județul Iași. În urma impactului, primul autoturism ar fi fost proiectat într-un autoturism care se afla parcat pe acostamentul amenajat, pe partea stângă a direcției sale de deplasare. În urma evenimentului, a rezultat rănirea a trei persoane cu vârste de un an, 26, respectiv 36 de ani, pasageri în primele două autoturisme“, a transmis IPJ Neamț.
După producerea accidentului, șoferul de 29 de ani a fugit de la fața locului, fiind prins de polițiști la circa un kilometru distanță.
În urma testării cu aparatul etilotest, au rezultat valori pozitive pentru ambii șoferi, respectiv 0,58 și 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore și ulterior arestați preventiv pentru 30 de zile.
Polițiștii efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.
Citește și: Un copil de 13 ani a furat maşina tatălui său și a făcut accident