Data de 10 august este o zi importantă pentru Republica Ecuador. Este ziua în care, acum 216 ani, această țară și-a declarat independența națională. Evenimentul este marcat și de către Consulul onorific al Republicii Ecuador în România, doamna Av. Dr. Elena Bustea. Cu această ocazie, reprezentantul Ecuador la București ține să sublinieze importanța evenimentului, exprimând dorința unei colaborări mai strânse cu România în domeniul turismului, agriculturii și al relațiilor culturale.
”Este o zi relevantă pentru Republica Ecuador, un stat bun prieten al României și care se remarcă prin dorința dinamizării relațiilor diplomatice și comerciale dintre cele două țări. Evoluția este una pozitivă și rămân la ferma convingere că întâlnirile bilaterale pe care le-am avut, precum și cele preconizate, vor conduce la noi acorduri economice și culturale între cele două țări. S-au făcut pași concreți. Ecuador devine din ce în ce mai vizibilă în România, cum și țara noastră este cunoscută în Ecuador. Sunt pași concreți. Turismul este unul dintre ei. Datele și analizele demonstrează că Ecuador se menține în topul preferințelor de vacanță într-un loc pe care natura și cultura, aflate în patrimoniul UNESCO, îl recomandă. Cum am subliniat în repetate rânduri, peisajele luxuriante, peisajele și apele curate de la Oceanul Pacific, cultura și arhitectura colonială cu influențele imperiului spaniol și, nu în ultimul rând, căldura și prietenia specifică poporului ecuadorian reprezintă mai mult decât o invitație pentru turiștii români. Este o invitație prin care poate fi dinamizat schimbul cultural dintre România și Republica Ecuador și cu siguranță, prin cunoaștere reciprocă, România poate deveni o destinație preferată. Cu certitudine, turismul constituie o nouă verigă în consolidarea relațiilor bilaterale dintre România și Republica Ecuador. Există potențial de dezvoltare a relațiilor economice și subliniez aici domeniul agricol, dar și pe cel industrial” – a declarat Consulul onorific al Republicii Ecuador în România, Av. dr. Elena Bustea.
Pași concreți în dinamizarea relațiilor dintre România și Republica Ecuador au fost făcuți chiar anul trecut la Quito în cadrul Forumului de Afaceri România- Ecuador. În data de 5 martie 2024, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, a avut o serie de întâlniri de lucru cu reprezentanți ai autorităților centrale ale Republicii Ecuador. Întâlnirile au fost organizate datorită interesului manifestat de oficialii ecuadorieni cu privire la implicarea mediilor de afaceri din cele două state în proiecte comune. Unul dintre proiecte implică colaborarea în domeniul energetic.
De subliniat faptul că România și Ecuador au stabilit relații diplomatice începând cu 11 noiembrie 1968. În cadrul relațiilor bilaterale dintre cele două țări menţionăm Acordul comercial (1992); Convențiile pentru evitarea dublei impuneri în materie de impozite pe venit, pe capital și prevenirea evaziunii fiscale (1992), Acordul privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor (1996); Acordul de colaborare cultural (1973), precum și Acordul de cooperare în domeniul agrozootehnic și al industriei alimentare (1975). Mult mai important este acordul de schimburi economice și comerciale semnat în anul 2012 de Ecuador, Columbia și Peru în relațiile cu Uniunea Europeană, prin care se încurajează cooperarea și investițiile reciproce.
La mulți ani cu prilejul zilei naționale a Republicii Ecuador!
Feliz Cumpleaños República del Ecuador!
Autor: Curierul Național