Un bărbat dintr-o comună din Galaţi a fost arestat preventiv pentru violenţă domestică după ce a împuşcat-o în picioare pe concubina lui. Fiind surdo-mută, femeia nu a putut cere ajutor la 122, dar bărbatul i-a spus şefului său ce a făcut, iar acesta a anunţat poliţia.
Bărbatul de 49 de ani din localitatea gălăţeană Cosmeşti a pus mâna pe o armă neletală și a împușcat-o în piciaore pe concubina lui, de 42 de ani. A doua zi, bărbatul s-a dus la serviciu și i-a spus totul șefului său, precizând că îi pare rău pentru ce a făcut.
Acesta a alertat polițiștii. Oamenii legii au mers acasă la cei doi și au găsit-o pe femeie cu răni grave la picioare.Aceasta este surdo-mută, așa că nu a putut alerta autoritățiile.
Femeia a fost transportată de ambulanţă la spitalul din Tecuci. Autoritățile au emis un ordin de protecție provizoriu, s-a deschis un dosar penal pentru violență în familie, dar și pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept.
Agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.