39.5 C
Craiova
marți, 22 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateTemperaturi de 43 de grade Celsius în Grecia. Autorităţile au suspendat munca în aer liber

Temperaturi de 43 de grade Celsius în Grecia. Autorităţile au suspendat munca în aer liber

În mai multe regiuni din Grecia, Ministerul Muncii a suspendat marţi munca în aer liber în mai multe regiuni din cauza temperaturilor care ar putea ajunge până la 43 de grade Celsius în această ţară, informează AFP, potrivit Agerpres.

Din cauza „temperaturilor şi a nivelurilor de disconfort deosebit de ridicate”, munca în exterior a fost interzisă marţi în intervalul 12:00 – 17:00 (09:00 – 14:00 GMT) în numeroase regiuni, a anunţat ministerul într-un comunicat.

Suspendarea muncii în exterior se referă mai ales la şantierele de construcţii

Suspendarea muncii în exterior se referă mai ales la şantierele de construcţii şi de lucrări publice, la zonele de reparaţii navale, precum şi la serviciile de livrare din mai multe regiuni, printre care şi Atena, precum şi la destinaţii turistice cum ar fi insulele Ionice şi Rodos (sud-est).

Valul de căldură care a debutat luni va dura până duminică, potrivit serviciului meteorologic din această ţară (EMY). Temperaturile ar putea ajunge la 40 de grade Celsius la Atena şi Salonic marţi, cu maxime de 43 de grade Celsius aşteptate în centrul Greciei. Joi, în capitală s-ar putea înregistra o temperatură maximă de 41 de grade Celsius, a precizat EMY.

Citește şi: Canicula dă toate planurile peste cap! Turiştii aleg deja partea de nord a continentului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS