Kristof Lajos, autointitulat „antrenorul de genii“ a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare în dosarul în care este acuzat că ar fi violat un copil de 14 ani. Decizia nu este definitivă.
„Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani si 3 luni pentru viol și agresiune sexuală, iar acțiunea în despăgubiri civile a fost admisă parțial și a fost obligat să plătească suma de 100.000 de euro către copiii agresați“, a anunțat, luni, avocatul familiei minorului, Adrian Cuculis.
Potrivit apărătorului, Lajos ar fi încercat să își diminueze limitele de pedeapsă prin denunțarea unor pretinși traficanți de droguri, aspect respins de către instanță.
În luna iulie a anului trecut, polițiști de la Secția 26 Poliție l-au prins în flagrant pe Kristof Lajos, de 39 de ani, în timp ce întreținea relații sexuale cu un minor, în vârstă de 14 ani, în Sectorul 4. Procurorii l-au trimis în judecată în luna ianuarie, sub acuzația de viol.
Lajos şi-a recunoscut faptele şi a acceptat să fie judecat în procedură abreviată, după ce părinții victimelor s-au constituit părți civile, cerând daune de două milioane de euro.
Profesorul de genii şi-a inventat un CV şi îşi ademenea victimele cu bani
Din cercetări a rezultat că bărbatul l-ar fi ademenit pe adolescent, cu scopul de a întreține raporturi intime, prin oferirea unor sume de bani ori promiterea altor beneficii.
Conform unor articole din presă, băiatul provenea dintr-o familie numeroasă, iar părinți săi erau despărțiți.
Lajos Kristof, orfan crescut în centrele Protecției Copilului, s-a născut în Reghin, județul Mureș. El a fost distins internațional pentru inovațiile sale în educație, fiind recunoscut pentru metodele sale care includ copii cu nevoi speciale, cum ar fi dizabilități de învățare, ADHD, ADD și autism.
Kristof Lajos s-a autodescris ca „mentor de top, dramaturg, scriitor, profesor“ și a înființat o școală de mentorat pentru copiii dotați, școală care nu era însă acreditată de Ministerul Educației.
În realitate, el nu are studii superioare, fiind absolvent de opt clase.
Citeşte şi: O judecătoare a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc