9.5 C
Craiova
luni, 23 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateMai mâncăm carne de Paşte?

Mai mâncăm carne de Paşte?

Doljenii au început să dea iama în magazine pentru cumpărăturile de Paşte. Problema este că preţurile continuă să fie mari, iar carnea a devenit deja un lux. Cel mai probabil, oamenii cu venituri mici, care abia reuşesc să acopere cheltuielile lunare, vor renunţa la carne sau vor cumpăra o cantitate foarte mică.

Mai mult ca niciodată, oamenii au început să vâneze ofertele din hipermaketuri, mai ales atunci când alimentele importante au preţuri mai bune decât de obicei. Asta din cauză că preţurile au crescut mult în ultimul an, iar multe persoane abia îşi mai permit anumite alimente.

Carnea a devenit un lux

Carnea de orice fel, de exemplu, s-a scumpit exagerat. Preţul cărnii de pui şi-a luat zborul, iar pieptul de pui nu se găseşte mai ieftin de 25 de lei pe kilogram, atunci când este la ofertă. Însă, acesta ajunge cu uşurinţă la 35 de lei când nu este la promoţie. De carnea de miel din hipermarket abia te lipeşti, fiindcă preţul pe kilogram ajunge undeva în jur de 55 – 60 de lei, în funcţie de magazin. Aşadar, doar pentru un sfert de miel ajungi să scoţi din buzunar aproximativ 150 de lei. Dacă vrei să cumperi doar anumite părţi din miel, cum ar fi pulpa, preţul din hipermarket ajunge chiar şi la 65 de lei kilogramul. Dacă optezi pentru carnea de curcan, aceasta se poate găsi la oferta dacă eşti dispus să cumperi un curcan întreg, pe care să dai în jur de 180 – 200 de lei. Lucrurile se schimbă dacă vrei să cumperi doar anumite părţi dintr-un curcan. Pieptul de curcan depăşeşte preţul de 35 de lei pe kilogram. Nici carnea de porc nu se găseşte mai ieftină de 20 de lei pe kilogram.

Cât costă alimentele pentru masa de Paşte

Un carton de ouă porneşte de la aproximativ 20 – 25 de lei, cel mai ieftin. Cele mai scumpe ouă se vând în magazine cu aproximativ 1,9 lei. În pieţe, preţul unui ou porneşte de la 1 leu şi ajunge la 1,5 lei. Ajungem acum la cozonac, unul dintre deserturile nelipsite de pe masa de Paşte. Preţul acestuia depăşeşte 30 de lei kilogramul, cel mai ieftin. Dacă optăm pentru un cozonac preparat direct în hipermaket, vom scoate din buzunar în jur de 35 de lei pe kilogram. Iar cozonacii cu ciocolată, ambalaţi mai pretenţios depăşesc chiar şi 50 de lei kilogramul. La patiseriile din oraş, preţul creşte şi mai mult. Varza murată costă în hipermarket în jur de 15 lei punga de 2 kilograme. Carnea tocată depăşeşte şi ea 20 de lei kilogramul. De asemenea, ceapa verde costă 2 lei legătura, iar usturoiul verde 2,5 lei.

Ingredientele pentru prăjituri, mai scumpe decât anul trecut

Gospodinele care şi-au propus să pregătească acasă prăjiturile de Paşte, vor scoate mai mulţi bani din buzunar pentru ingrediente. Toate cele necesare preparării unui desert s-au scumpit mult faţă de anul trecut. Nu mai există lapte mai ieftin de 5 – 5,5 lei pe litru. Iar un litru de lapte cu o calitate superioară depăşeşte 11 lei pe litru. Untul cel mai ieftin, cu 65% grăsime, abia se găseşte la 8 – 10 lei. Dacă vorbim despre un unt potrivit pentru prăjituri, care trebuie să aibă grăsime de minim 80%, preţurile sar uşor de 12 lei.

Un pachet de unt de la branduri mai cunoscute poate ajunge chiar şi la peste 25 de lei. Zahărul este un alt produs care s-a scumpit foarte mult faţă de anii trecuţi, când costa în jur de 3 – 3,5 lei. Acum nu mai există zahăr sub 5 lei kilogramul. Făina mai calitativă, potrivită pentru deserturi, depăşeşte 6 lei kilogramul. De asemenea, preţul nucilor este destul de piperat în hipermarket. Nuca în coajă costă în jur de 30 de lei kilogramul. De asemenea, preţul miezului de nucă, ambalat individual, porneşte de la 45 de lei kilogramul. Aceasta este o listă minimă a produselor de bază pentru prepararea prăjiturilor de casă. Pentru reţetele mai pretenţioase, care conţin diferite tipuri de ciocolată, frişcă, mascarpone sau alte astfel de ingrediente, preţurile cresc simţitor.

Sucurile, mult mai costisitoare

De pe masa de sărbătoare nu lipsesc niciodată sucurile. Un litru de suc natural costă în jur de 8 lei litrul. La sucurile carbogazoase, preţurile au luat-o razna de când legea a impus creşterea preţurilor la această categorie de produse, pentru a scădea consumul. O sticlă de 2,5 litri de suc care costa 6 lei, în urmă cu câteva luni, acum este aproape 10 lei.

Pentru a spori vânzarea, mai ales că este perioada de dinainte de Paşte, hipermarketurile se folosesc de reduceri pentru a putea vinde clienţilor sucul acidulat la preţuri mai mici. La sucul vândut în recipiente din sticlă, preţurile sunt ameţitoare. O sticlă de doar 0,33 l costă 4,8 lei. Aşadar, cantitatea de aproape 1 litru dintr-un astfel de suc ajunge la circa 14,5 lei. La categoria vin, acesta se poate găsi cu preţul de 10 lei sticla de 0,75 l, acesta fiind cel mai ieftin.

Zmeura depăşeşte 100 de lei kilogramul

Dacă pentru masa de Paşte avem pe listă şi fructe, costul final al coşului de cumpărături va creşte simţitor. Zmeura, de exemplu, este „regina“ preţurilor. O caserolă de doar 125 de grame cu aceste fructe costă în jur de 13 lei, adică 104 lei kilogramul. Nici afinele nu se lasă mai prejos, iar o caserolă cu aceeaşi cantitate costă 10 lei, adică 80 de lei kilogramul. Căpşunele sunt mai ieftine şi se pot găsi chiar şi cu 26 de lei kilogramul.

Citeşte şi: Cu cât se vând mieii în Piaţa Chiriac

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS