21.8 C
Craiova
luni, 15 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateUn copil de doi ani a căzut de la etajul patru al unui bloc din Piatra Neamţ

Un copil de doi ani a căzut de la etajul patru al unui bloc din Piatra Neamţ

Un copil de doi ani a căzut, marţi seară, de la etajul al patrulea al lui bloc din Piatra Neamţ, după ce se pare că s-ar fi rezemat de o fereastră. Copilul a supravieţuit, dar are leziuni multiple, fiind transportat la spital. Mama sa, în stare de şoc, a avut nevoie şi ea de îngrijirile medicilor, informează News.ro.

”La data de 13 septembrie a.c., în jurul orei 19.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Piatra Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că un copil a căzut de la etajul IV al unui bloc situat pe strada Fermelor din Piatra Neamţ”, a transmis, marţi seară, IPJ Neamţ.

Sursa citată a precizat că un copil, în vârstă de doi de ani, din Piatra Neamţ, în timp ce se afla la etajul IV al unui bloc, s-ar fi rezemat de fereastră, moment în care ar fi căzut la parterul blocului.

”În urma impactului, a suferit leziuni, fiind transportat la o unitate medicală, pentru a i se acorda îngrijiri de specialitate”, a mai precizat sursa citată.

Surse judiciare au transmis că mama copilului era în stare de şoc, fiind solicitată o ambulanţă şi pentru ea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS