28.6 C
Craiova
marți, 1 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateA murit şi tatăl copiilor decedaţi în accidentul de la Vaslui

A murit şi tatăl copiilor decedaţi în accidentul de la Vaslui

Bilanţul înfiorătorului accident de luni, 11 iulie, din localitatea vasluiană Popeni a crescut la 4, informează Observatornews.

Ștefan Mihăiță, în vârstă de 38 de ani, tatăl celor două fetițe de doi, respectiv cinci ani decedate în accident, a murit în dimineaţa zilei de 13 iulie, la spitalul din Bârlad.

În accident, pe lângă cei trei, şi-a pierdut viaţa şi şoferul maşinii.

O familie decimată într-o clipă fatală

Accidentul a avut loc pe 11 iulie. În seara fatală, un TIR a oprit, după ce a acroşat o căruţă. Maşina de cinci locuri în care se aflau 12 persoane – cinci adulţi şi şapte copii – nu a mai putut să oprească la timp şi a intrat cu viteză sub remorca mastodontului.

Şoferul autoturismului, în vârstă de 32 de ani, a murit pe loc. La fel şi o fetiţă de doi ani. O altă copilă, în vârstă de cinci ani, a murit câteva ore mai târziu în braţele medicilor, care nu au mai putut să o salveze. Cu doar o zi înainte de accident, fetiţa îşi aniversase ziua de naştere.

Acum a decedat şi tatăl celor două fetiţe, iar bilanţul ar putea să mai crească. Încă doi copii, un băiețel de patru ani și o fetiță de doi ani, se află încă în comă, iar medicii sunt sceptici privind șansele lor de supraviețuire.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS