Pentru majoritatea românilor interesați de investiții, proprietățile imobiliare reprezintă, probabil, cea mai populară metodă de plasament al capitalului – locuințele ocupând un loc privilegiat în ochii micilor investitori. Dacă te numeri printre aceștia din urmă, cel mai probabil îți dorești să faci o achiziție în scopul închirierii ulterioare. În rândul marilor orașe, Craiova este o piață imobiliară care a înregistrat o creștere importantă în ultimii ani, astfel că acum se numără printre cele mai atractive „destinații” de luat în calcul de către cei care sunt atrași de potențialul segmentului rezidențial (dar nu numai). Mai înainte de a porni în căutarea unor proprietăți atractive, este recomandat să te documentezi cu privire la rentabilitatea unei investiții imobiliare. Din cele de mai jos vei afla care sunt prețurile apartamentelor din capitala Olteniei în 2021, precum și randamentul pe care îl poți aștepta din închirierea acestora.
Care sunt prețurile apartamentelor din Craiova
Înainte de a-ți face un calcul aplicat cu privire la câștigurile pe care ți le poate aduce închirierea unui apartament, ai nevoie să știi, mai întâi de toate, care ar fi prețul acestuia. Dacă în momentul în care găsești o proprietate care te interesează poți face un calcul mai exact, simpla decizie de a face o investiție trebuie precedată de un calcul general, bazat pe nivelul actual al prețurilor de pe o anumită piață – sau de pe un anumit segment de piață. Potrivit datelor furnizate de portalul Imobiliare.ro, Craiova se situează pe locul al șaselea într-un clasament național al prețurilor solicitate la vânzarea apartamentelor, depășind considerabil Iașiul. Astfel, în capitala Olteniei valoarea medie de listare pentru o asemenea unitate locativă s-a situat, în al treilea trimestru din 2021, la 1.280 de euro pe metru pătrat util, aceasta fiind precedată de Timișoara (cu 1.320 de euro pe metru pătrat util) și succedată de Oradea (cu 1.150 de euro pe metru pătrat util) și, respectiv, Iași (cu 1.140 de euro pe metru pătrat util). Potrivit aceleiași surse, suma medie solicitată de către vânzătorii de apartamente s-a majorat cu 2% în T3 2021 față de cele trei luni anterioare și, respectiv, cu 9,7% în ultimele 12 luni.
Care sunt prețurile de închiriere
În ceea ce privește prețurile medii solicitate de către proprietari pentru închirierea apartamentelor,capitala Olteniei se situează, potrivit aceleiași surse, pe locul al șaptelea într-un clasament național al marilor orașe. Aici, prețul mediu solicitat de către proprietarii activi pe acest segment de piață se situează la 5,7 euro pe metru pătrat util, în condițiile unui avans de 7,5% la 12 luni. În ceea ce privește prețurile totale pe categorii de apartamente, e bine să știi că valoarea medie de listare se situează la 200 de euro pe lună pentru o garsonieră, la 270 de euro pe lună pentru o locuință bicamerală și, respectiv, la 350 de euro pe lună pentru una tricamerală.
Ce randament poți aștepta din închirierea unui apartament
La ce valoare ajunge, ținând cont de cele de mai sus, randamentul ce poate fi obținut în 2021 din închirierea unui apartament în Craiova? Lucrurile diferă, desigur, în funcție de caracteristicile particulare ale fiecărei proprietăți în parte (care îi vor determina, în mod implicit, prețul de vânzare, ca și pe cel de închiriere), însă putem face o analiză orientativă a rentabilității unei investiții imobiliare pe categorii de locuințe. În cazul garsonierelor, spre exemplu, dacă luăm în calcul un preț total de 38.400 de euro (1.280 de euro pe metru pătrat util, la o suprafață de 30 de metri pătrați) și o chirie anuală totală de 2.400 de euro, randamentul s-ar situa la 6,25% pe an. În cazul unui apartament cu două camere, vom raporta o valoare de achiziție de 64.000 de euro (1.280 de euro pe metru pătrat, o suprafață utilă de 50 de metri pătrați utili) la o chirie cumulată de 3.240 de euro, din care rezultă o rată anuală de capitalizare a investiției de circa 5%. În cazul unui apartament cu trei camere, în suprafață de 65 de metri pătrați utili, valoarea de achiziție s-ar cifra la 83.200 de euro, iar chiria anuală cumulată ar fi de 4.200 de euro – ceea ce echivalează tot cu un randament de circa 5%.

Prețurile apartamentelor în funcție de localizare
Înainte de a porni în căutarea proprietății potrivite pentru nevoile tale, trebuie să ai în vedere că un calcul aprioric al randamentului unei investiții imobiliare este doar orientativ. Asta pentru că cele două variabile pe care le include, respectiv prețul de achiziție și cel de închiriere al unei proprietăți, pot varia destul de mult de la o situație la alta. În cel dintâi caz, spre exemplu, datele Imobiliare.ro relevă că, în zona centrală (și ultracentrală) din Craiova, valoarea medie de listare a unui apartament ajunge la 1.370 de euro pe metru pătrat util în T3 2021, în arealul semicentral se situează la 1.300 de euro pe metru pătrat util, iar la periferie se cifrează la 1.270 de euro pe metru pătrat util. Deși pot să nu pară semnificative, aceste diferențe se traduc, în prețul final al unui apartament în suprafață de 50 de metri pătrați, într-o diferență de preț cuprinsă între 1.500 și 5.000 de euro.