21.2 C
Craiova
duminică, 24 august, 2025
Știri de ultima orăActualitatePerioada de carantină a expirat pentru şapte dintre cei opt condamnaţi în Dosarul "Transferurilor"

Perioada de carantină a expirat pentru şapte dintre cei opt condamnaţi în Dosarul „Transferurilor”

Şapte dintre cei opt condamnaţi în Dosarul „Transferurilor” au executat cele 21 de zile de carantină, pentru George Copos, Mihai Stoica, Gheorghe Popescu, Victor şi Giovani Becali, Jean Pădureanu şi Cristian Borcea urmând să fie stabilit regimul de detenţie, informează b1.ro citând Mediafax. Borcea şi fraţii Becali, încarceraţi la Penintenciarul Poarta Albă, vor primi cel mai probabil un regim închis, deoarece au primit pedepse de peste 3 ani de închisoare. Întrucât la Penitenciarul Poarta Albă nu ar putea să-şi ispăşească pedeapsa în regim închis, aceştia ar putea fi mutaţi.

Şi la Penitenciarul Rahova, în termen de nouă zile, se va întruni o comisie care va stabili unde îşi vor executa pedepsele Mihai Stoica, Gheorghe Popescu şi George Copos.

Jean Pădureanu se află internat la Spitalul Penitenciarului Jilava din cauza unor probleme medicale.

Perioada de carantină pentru Gigi Neţoiu va expira mâine.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS