Judecătoria Sectorului 1 a ridicat, joi, interdicţia de a părăsi ţara în cazul Andreei Marta, soţia lui Codruţ Marta, potrivit B1TV.
Instanța a respins cererea procurorilor de luare a măsurii controlului judiciar, în dosarul în care este acuzată de proxenetism.
Judecătorii au constatat, în baza noilor modificări din Codul Penal, că a încetat de drept măsura obligării de a nu părăsi ţara luată împotriva Andreei Marta, în 25 ianuarie 2013, în dosarul în care este judecată.
De asemenea, instanţa a constatat încetarea aceleiaşi măsuri şi în cazul Mariei Magdalena Lungu, sora Andreei Marta, şi a lui Vasile Panait, judecaţi în acelaşi dosar.
Totodată, judecătorul a respins ca neîntemeiată cererea procurorilor ca în cazul celor trei inculpaţi să fie luată măsura preventivă a controlului judiciar.
Decizia Judecătoriei Sectorului 1 poate fi contestată în termen de 48 ore de la comunicare, la Tribunalul Bucureşti.
În 24 ianuarie 2013, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) i-au trimis în judecată pe Andreea Elena Marta, sora acesteia, Maria Magdalena Lungu, Victoria Spînu şi Vasile Panait, într-un dosarul privind obţinerea de beneficii financiare substanţiale din proxenetism şi prostituţie.
Potrivit procurorilor DIICOT, Andreea Marta (fostă Lungu) şi Maria Magdalena Lungu au coordonat activitatea grupării, în sensul că ar fi racolat persoane cu o situaţie materială foarte bună şi le-ar fi facilitat întâlniri cu diferite tinere în vederea practicării prostituţiei, în schimbul unor importante sume de bani.