25.6 C
Craiova
sâmbătă, 13 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePreşedintele Republicii Moldova califică drept "contraproductive" acţiunile Tiraspolului

Preşedintele Republicii Moldova califică drept „contraproductive” acţiunile Tiraspolului

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Chişinău, că a luat cunoştinţă de declaraţiile Sovietului Suprem al Transnistriei, calificând aceste acţiuni drept „contraproductive”, transmite Mediafax.ro. „Am luat cunoştinţă despre ceea ce a declarat aşa-numitul Soviet Suprem al Transnistriei. Cred că astfel de acţiuni sunt contraproductive şi nu aduc bine Republicii Moldova şi nici Rusiei. Aceste acţiuni nu duc la păstrarea acelei imagini internaţionale care o avea până acum Rusia. Acţiunile de genul intenţiei şefului Sovietului suprem de la Tiraspol nu sunt benefice nici pentru Federaţia Rusă”, a declarat preşedintele moldovean, ca răspuns la o întrebare în acest sens.

Reamintim că preşedintele Sovietului Suprem de la Tiraspol, Mihail Burla, a trimis scrisoare preşedintelui Dumei de Stat a Rusiei, Serghei Narîşkin, în care solicită examinarea posibilitaţii anexarii Transnistriei la Federaţia Rusă, potrivit cotidianului Vedomosti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS