Iulia Motoc a anunţat pe contul său de pe reţeaua de socializare Facebook că a intrat în ultima săptămână în care mai este membru al Curţii Constituţionale, urmând ca pe 18 decembrie să depună jurământul ca judecator la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), informează HotNews.ro.
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a ales-o pe 1 octombrie 2013 pe Iulia Motoc pentru funcţia de judecător la CEDO, dintre cele trei propuneri înaintate de România. Motoc a fost aleasă cu 132 de voturi „pentru”, din 151 exprimate. Ceilalţi doi candidaţi din partea României, Florin Streteanu şi Tudor Panţîru au obţinut şapte, respectiv zece voturi, două voturi fiind anulate.
Iulia Antoanella Motoc este judecător la Curtea Constituţională din 2010, ea fiind desemnată de Senat, la propunerea PDL şi a grupului independenţilor. Motoc a absolvit în 1989 Facultatea de Drept din Bucureşti, iar pentru puţin timp a activat ca procuror la Giurgiu, apoi timp de cinci ani a fost judecător la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti. Este doctor în etică (Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filosofie) şi doctor în drept internaţional public (Universitatea „Paul Cezanne” Aix-Marseille), fiind profesor la Universitatea din Bucureşti din 2002.