România şi Bulgaria nu vor adera la Spaţiul Schengen în 2014, a declarat aseară preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, pentru postul francez de televiziune TF1, informează capital.ro. Declaraţia făcută ieri de preşedintele CE, motivată prin faptul că „sunt prea multe opuneri” este în antiteză cu alte serii de declaraţii oferite de înaltul oficial, nu mai târziu de luna septembrie, atunci când afirma că Bulgaria şi România îndeplinesc criteriile pentru aderarea la Schengen. „Bulgaria şi România îndeplinesc criteriile pentru aderarea la Schengen şi cred ca va fi corect să li se acorde o şansă cât mai curând”, declarase Barroso în luna septembrie, pentru postul public de radio bulgar. „Nu trebuie să creăm cetăţeni europeni de rangul întâi şi de rang secund. Comisia Europeană este de partea celor care doresc o Europă puternică, unită şi deschisă; vom face totul pentru ca ţările membre să nu aibă statute diferite”, mai spunea Jose Manuel Barroso în luna septembrie.
Olanda şi Franţa se opun aderării României la spaţiul Schengen, motivând imigraţia romilor şi probleme ale Justiţiei din România.