Tribunalul Bucureşti a amânat astăzi, pentru data de 14 iunie, dosarul „Loteria”, în care se judecă apelul omului de afaceri George Copos, condamnat pentru evaziune fiscală, informează Agerpres.ro. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, după ce completul de doi judecători s-a retras pentru a forma un complet de divergenţă împreună cu un al treilea magistrat.
Cererea de amânare a fost formulată de avocatul inculpatului Stelian Raţiu, care a spus că a luat legătura cu clientul său de-abia pe 17 mai şi nu a avut timp să-şi pregătească apărarea. În plus, Stelian Raţiu nu a fost prezent la termenul de astăzi, avocatul prezentând un document care arată că Raţiu este internat la Spitalul de boli contagioase din Cluj.
Ceilalţi avocaţi şi procurorul de şedinţă nu s-au opus acestei cereri, având în vedere că este necesară prezenţa lui Stelian Raţiu la proces, el nefiind audiat la judecarea pe fond a dosarului.
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis astăzi şi cererea lui Corneliu-Liviu Popescu, unul dintre avocaţii lui Copos, de realizare a unor copii după notele grefierului de la termenul anterior pentru a fi studiate, existând unele dubii în privinţa concordanţei lor cu realitatea şedinţei de judecată.
Omul de afaceri George Copos a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, în dosarul Loteria I, în urma unei decizii luate de magistraţii Judecătoriei Sectorului 2 la sfârşitul lunii ianuarie 2013.

