Nicolas Maduro va depune astăzi, de la ora 19:00 (23.30 GMT), jurământul în funcţia de preşedinte interimar al Venezuelei, informează Agerpres.ro. Maduro, în vârstă de 50 de ani, care a ocupat funcţia de vicepreşedinte, va conduce ţara până la alegerile prezidenţiale care trebuie convocate în termen de o lună, potrivit Constituţiei. „Convocăm pentru mâine la ora 19:00, în salonul de onoare al Academiei Militare a Gărzii Naţionale, o sesiune specială pentru depunerea jurământului de către tovarăşul Nicolas Maduro ca preşedinte interimar al ţării”, a declarat preşedintele Adunării Naţionale, Diosdado Cabello. Maduro „va convoca alegerile în timp util, în următoarele 30 de zile, cu respectarea Constituţiei”, a adăugat preşedintele Adunării Naţionale a Venezuelei.
Preşedintele venezuelean Hugo Chavez, bolnav de cancer, a decedat marţi, la Caracas.

