Mai multe manifeste antiadministraţie şi împotriva liderilor de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia au apărut în zona Carierei Jilţ Sud. Mesajele manifestelor se referă la concediile forţate în care sunt trimişi minerii şi la lipsa de reacţie a liderilor de sindicat din minerit şi energie, faţă de politica administraţiei de a-i trimite pe mineri acasă, în loc să fie menţinuţi în producţie: „Am fost şi am discutat ceva cu liderii de sindicat de la Jilţ şi la două ore după ce am plecat au apărut manifeste atât împotriva administraţiei, cât şi împotriva conducerii sindicatelor. Au fost tipărite pe coli A4. Cu noi au vorbit una şi acolo au făcut alta. Este un caracter duplicitar. Nu ştiu ce urmăresc. Noi vom avea o şedinţă şi vom discuta şi cu administraţia, mai ales în contextul noului contract colectiv de muncă, intrat în vigoare de la 1 martie. Ştiu că administraţia doreşte ca minerii de la Jilţ şi de la Motru să fie trimişi cât mai repede în concediu. Ştim, în acelaşi timp, că anumite depozite sunt pline de cărbune. Trebuie transmise mesaje foarte clare din partea administraţiei şi în privinţa concedierilor colective, şi a concediilor forţate şi legat de alte lucruri“, a declarat Ion Ruşeţ, prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie.
Eugen Măruţă
Proteste sindicale la Jilţ Sud
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

