18.3 C
Craiova
sâmbătă, 13 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateSUA: Agresorul din Connecticut mai avea cartuşe pentru a împuşca 670 de persoane

SUA: Agresorul din Connecticut mai avea cartuşe pentru a împuşca 670 de persoane

Americanul Adam Lanza, care vinerea trecută a ucis 26 de persoane, dintre care 20 de copii, la o şcoală primară din Connecticut (nord-estul SUA), avea asupra sa câteva sute de cartuşe şi o carabină, informează Aherpres citând televiziunea ABC. Potrivit poliţiei, arsenalul descoperit asupra agresorului după ce acesta şi-a pus capăt zilelor ar fi fost suficient pentru a împuşca încă aproximativ 670 de persoane.
Înainte de sosirea poliţiei, agresorul în vârstă de 20 de ani, care înainte de atacul de la şcoală îşi ucisese mama, împrăştiase în jurul şcolii din Newtown mai multe încărcătoare (de câte 30 de cartuşe), totalizând sute de cartuşe, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Connecticut J. Paul Vance. 
Cele mai multe dintre victime, a căror identitate a fost confirmată oficial duminică, au fost împuşcate cu o carabină Bushmaster AR-15. Asupra atacatorului au mai fost descoperite două pistoale de 10 şi 9 mm; cu unul din acestea Lanza şi-a luat viaţa. Poliţia a mai descoperit o puşcă de calibru mare în portbagajul vehiculului cu care agresorul, despre care se spune că avea grave probleme psihice, a venit la şcoală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS