Este deţinătorul firmelor Luterec Impex şi Erpia, ambele membre ale Camerei de Comerţ şi Industrie a judeţului Dolj. Câştigă într-o lună cât alţii într-un an sau în cinci ani, dar pentru el nu este importantă valoarea banului. El susţine că din salariul său face donaţii către angajaţi în diverse momente ale existenţei acestora. Erpia este specializată în construirea de drumuri şi poduri, iar Luterec o completează, cu producţia de agregate minerale, care se utilizează în producţia de asfalt şi betoane.
Vi-l prezentăm pe Lucian Căpitănescu, antreprenorul craiovean care, deşi activează în domeniul construcţiei de drumuri, este pasionat de medicina alternativă şi de aparatura de biorezonanţă. Lucian Căpitănescu vine cu idei despre concentrarea capitalului românesc, dar povesteşte şi aspecte personale despre cum îşi cheltuie banii. Antreprenorul craiovean este inginer automatist de profesie, are 50 de ani, este căsătorit şi are un copil student la Automatică. Ne-a aşteptat cu cupele şi trofeele înşirate pe birou, distincţii câştigate la „Topul firmelor“ organizat de Camera de Comerţ şi Industrie. Din motive lesne de înţeles, interlocutorul nostru nu a dorit să fie fotografiat. Am acceptat această situaţie, considerând că este mai important ca acest om să ne împărtăşească din experienţa sa de viaţă, de antreprenoriat în România, decât o fotografie cu imaginea sa fizică.
Gazeta de Sud: Cum v-aţi apucat de afaceri?
Lucian Căpitănescu: Până în 2000 am fost asociat, cu firma mea Luterec, în NEI, apoi în firma Mondo, care deţinea o reţea de 88 de magazine în România. Reprezentam o cotă de piaţă de 25-30% din piaţa de aparatură electronică din România.
GdS: Cum aţi ajuns la Erpia?
L.C.: În 1999, Luterec a achiziţionat de pe Bursă (pe atunci era Rasdaq separat) pachetul majoritar al Erpia SA, prin licitaţie electronică. Şi începând din 2000, singura mea activitate personală a fost întărirea Erpia cu dotări tehnice. Nu avea garduri, nu era igienizată, avea probleme de mediu… Am găsit un hectar de teren poluat cu produse petroliere. M-a costat 100.000 de dolari să redresez societatea. La început am găsit 360 de salariaţi, preponderent personal TESA. Ca şi exemplu, producţia era de șase miliarde de lei vechi, iar fondul de salarii era de cinci miliarde. Acum s-a schimbat procentul, proporţia între muncitori şi TESA, iar pe ansamblu avem mai puţini angajaţi (94 la Erpia şi 32 de angajaţi la Luterec – n.r.).
GdS: Sunt fluctuaţii de personal pe firmele dumneavoastră, aşa cum sunt în domeniul construcţiilor?
L.C.: Nu. În ultimii trei ani nu am trimis pe nimeni în şomaj tehnic.
GdS: Atunci, angajaţi persoane pe perioadă determinată, în condiţiile în care v-a scăzut considerabil cifra de afaceri?
L.C.: Doar colaboratori în zona TESA, în sectorul tehnic, pentru că astfel de oameni sunt foarte scumpi ca şi angajaţi permanenţi şi facem contracte cu ei pentru două ore pe zi, când avem nevoie, sau facem contracte între noi şi firma lor, dacă au. În ceea ce priveşte muncitorii, am externalizat porţiuni din lucrările la care suntem antreprenori, pentru optimizarea costurilor. Este un proverb, „interesul poartă fesul!“. Nu este interesat un şef de echipă de la o societate mare să facă o lucrare cum este interesată o firmă mică, cu şase-şapte angajaţi, să facă o lucrare bună. Micul antreprenor nu se mai duce la licitaţii, nu mai trebuie să aibă angajat personal TESA care costă mult etc. În plus, forţezi aceste firme mici să îşi plătească taxele la stat. Noi avem un „agreement“ (o înţelegere – n.r.) cu Fiscul doljean şi îi obligăm pe partenerii noştri să îşi plătească la zi impozitele şi taxele la stat.
GdS: Cât este salariul mediu net în firmele dumneavoastră?
L.C.: Este foarte complicat. Încadrarea este salariul minim pe economie, dar salariile lunare sunt indexate proporţional cu realizările lunare, cu 10, 20, 50, 70%. Sunt diverse forme de ajutor în firmă: de la bonuri de masă, până la ajutor pentru naşterea copiilor, ajutor pentru cumpărarea de rechizite şcolare, ajutor de înmormântare a rudelor şi altele.
GdS: Cu cât pleacă acasă un muncitor?
L.C.: Între 1.200-1.400 de lei pe lună. La acestea se adaugă taxele pe care le plătim la stat şi sunt plătite toate la zi.
GdS: Aveţi cel mai mare salariu din Dolj: 32.000 de euro pe lună…
L.C.: Aţi remarcat, e un salariu foarte mare. Sunt situaţii în care dau bani din buzunar pentru a ajuta oamenii… Un muncitor şi-a găsit nepotul ars, carbonizat. Imediat am scos 1.000 de lei de pe card şi i-am dat. Sunt multe astfel de cazuri în care fac donaţii din banii mei. Dacă aş scoate dividende, statul ar fi în dezavantaj, pentru că aş plăti doar impozit de 16% pe dividende, pe când dacă iau banii sub formă de salariu plătesc şi contribuţii la pensii, la sănătate, la şomaj. Nu îi plătesc la negru pe oameni, dar 45% din salarii se duc la stat sub formă de contribuţii.
GdS: Totuşi, sunt 32.000 de euro pe lună… În ce îi investiţi?
L.C.: Cred că 30% din salariu pe un an se duce unde v-am zis mai sus. Fac foarte multe donaţii. Sunt mulţi oameni la noi care au nevoie de aşa ceva pentru diverse evenimente. Puteam să-mi fac un off-shore în Cipru şi să le plătesc oamenilor „la negru“ sumele astea. Nu… Eu am preferat să plătesc taxe în România. Dacă cineva din firmă îmi cere bani pentru un eveniment, eu ce document să-i fac pe firmă, ca să justific banii cu care ajut omul acela? Ce document trebuie să fac eu ca să îl accepte Fiscul şi să nu-mi calculeze ulterior tot felul de penalităţi? Atunci prefer să dau bani din buzunar, cu taxe plătite la stat de 45% din salariu.
GdS: Din banii dumneavoastră proprii în ce mai investiţi?
L.C.: Mă chinui să termin o casă. Acum stau la apartament. Am o casă de patrimoniu pe Vasile Alecsandri pe care o restaurez şi am încercat să-i păstrez toată arhitectura. Şi lângă ea mi-am făcut şi o casă în care să locuiesc.
„Oamenii mei sunt respectaţi peste tot“
GdS: Cu ce maşină vă plimbaţi?
L.C.: Am un Nissan Murano vechi de şapte ani. În rest, nu am nici un leu în vreun cont personal la vreo bancă. Doar salariul pe card. Am mai investit, dar lucrurile sunt în cădere liberă. Am investit în recuperarea unor bunuri personale, în Bucureşti, dar e o horă mare acolo, pentru că sunt mulţi moştenitori. Am investit peste 300.000 de euro acolo, dar sunt bunuri care valorează aproape 100 de milioane de euro. Nu sunt toate ale mele, sunt mulţi moştenitori. Dar să ştiţi că din 2000 şi până azi eu nu am întârziat nici o zi plata salariilor şi nici plata taxelor. Oamenii mei se duc cu adeverinţe peste tot, adeverinţe care arată că s-au plătit taxele la zi. De aceea, oamenii mei sunt respectaţi peste tot pe unde se duc.
GdS: Ca om de afaceri, ce preocupări aveţi?
L.C.: Am impus rigurozitate şi seriozitate şi am impus eliminarea persoanelor şi a firmelor care nu îşi respectă contractele. (…) Am propus şi o modificare a Legii nr. 31/1990.
GdS: În ce fel doriţi să se modifice Legea societăţilor comerciale?
L.C.: Privatizarea administrării investiţiilor din bani publici. Propunerea mea se referă la înfiinţarea unor companii cu capital străin şi românesc în aceeaşi măsură, la fiecare companie să existe 100 de acţionari persoane juridice, care să aibă un singur obiect de activitate, de exemplu, efectuarea de lucrări de infrastructură.
GdS: Adică un fel de asociaţie profesională sub forma unei firme?
L.C.: Da. O asociaţie profesională cu persoane juridice. În momentul în care ar apărea o licitaţie publică, să nu o mai ţină CNADNR sau o autoritate publică, ci să o ţină compania aceasta, pentru membrii săi. Compania va avea conturi doar în Trezorerie.
„Nu se vor mai da şpăgi la licitaţii!“
GdS: Ce au spus autorităţile când au auzit o astfel de idee?
L.C.: Nici nu au vrut să asculte. Această idee de companie ar ajuta şi băncile, dar nu vor mai fi monopoliste. Nu vor mai dicta pe piaţă, ci vor fi companiile (…) Dar nici aceste companii nu trebuie să fie ca SIF-urile: un milion de acţionari şi să conducă doi. Nu aşa. Sistemul de conducere ar fi AGA formată din cele 100 de societăţi, consiliul de administraţie care să se întrunească o dată pe lună (20 de membri), Comitetul Director (o dată pe lună) şi să existe un preşedinte executiv fără drept de vot şi care să aibă activitate zilnică.
GdS: Nu ar fi multă hârţogărie pentru 100 de firme?
L.C.: Ba da. Dar firmele nu vor mai avea un departament tehnic amplu, nu vor mai avea avocat, ci ar putea avea un aparat mai simplu: un contabil, un gestionar… Impozitul pe dividend la o astfel de companie să fie de 90%. Ar fi în avantajul statului acest aspect. Plus că banii stau numai în trezorerie. Diferenţa de preţ între bugetul indicativ şi cel licitat să rămână în companie, iar impozitul pe profit să fie „zero“ în acest caz. Concentrarea capitalului românesc în astfel de companii nu va mai conveni celor din afară. În companie pot intra şi străini, cu deţineri de 1%, dar ar trebui să fie obligatoriu pentru cei care vin din afară în rândul celor 100, să se listeze pe Bursa românească, pentru a avea şi poporul român loc unde să-şi investească în mod autentic economiile.
GdS: Nu am întâlnit nici o teorie despre capitalism în care să existe această formă de asociere. Nici măcar la Marx…
L.C.: Marx a fost filosof… Toţi cei care scriu teorii sunt de acord cu capitalismul deşănţat. Sunt două mărimi universale cu care lucrăm: gravitaţia şi banii. Gravitaţia ne poartă pe verticală, iar banii ne aliniază pe verticală. Vectorul nostru, al fiecăruia dintre noi, este rezultanta între cele două mărimi. Studiez de patru ani ideea cu 100 de firme într-una singură. Statul ar trebui ca prin astfel de companii să evite ruperea cash-flow-ului la nivel bugetar. Ar fi şi un mod elegant al încasării taxelor la nivel bugetar. Şi nu se vor mai da şpăgi la licitaţii.
GdS: Ce sfat aveţi pentru antreprenorii craioveni?
L.C.: Specializarea este mama înţelepciunii. Specializarea pe un cod CAEN îţi aduce o productivitate mare a muncii, iar acest indicator este singurul care te ţine pe piaţă. Productivitatea muncii este prima regulă a capitalismului, desigur, fără a face rabat de la calitate. Trebuie să ai grijă ca de ochii din cap de acest lucru.
GdS: Există vreun om de afaceri care vă influenţează pozitiv?
L.C.: Nu. Poate Bill Gates, în proporţii mici, dar el şi-a înfiinţat o afacere de monopol. Trebuie să existe în comportamentul tău de om de afaceri noţiunea de onestitate şi cinste. Să nu încerci să înşeli clienţii pentru că sunt mai slabi decât tine! În vectorul personal asta înseamnă că te-ai canalizat prea mult pe orizontală (către bani – n.r.).
GdS: Cât de importantă este inovaţia într-o companie?
L.C.: Din punctul meu de vedere este totală. Restul sunt detalii, cum spunea Einstein. Inovarea este totul într-un business. Sunt în stare să găsesc soluţia optimă în orice situaţie.
„Excesul de putere în economie poate dărâma o ţară“
GdS: Sistemul fiscal în România se modifică destul de des. Cum vi se pare acest aspect?
L.C.: Se modifică des pentru că Fiscul nu are contrapondere în capitalul românesc. Dacă aş fi o firmă foarte mare în România, nu aş lăsa Fiscul să facă ce vrea el. Aş da cu el de pământ! Excesul de putere în economie poate dărâma o ţară. Suntem în acest stadiu pentru că nu avem capital autohton. Politicienii noştri pot fi cumpăraţi de oricine… Şi de oricine din afara ţării.
GdS: Cât de greu este acum să lucraţi la infrastructură?
L.C.: Este ca şi cum ai fi un soldat în armată, cu toate dotările pe corp, şi să fii obligat să alergi în continuu. Sau, cum zice un prieten al meu: este ca şi cum un şoricel ar alerga pe un jet de apă şi apa aceea nu se opreşte niciodată. Eu încerc să mă susţin pe linia pe care sunt acum. Companiile cu câte 100 de persoane juridice în componenţă, pe diverse coduri CAEN, reprezintă salvarea naţiunilor. Fără studiul stabilităţii sistemelor… nu poate exista nimic. Este un principiu de cultură transcedentală.
GdS: Cât de importanţi sunt oamenii de lângă dumneavoastră?
L.C.: Am șapte-opt oameni care, din păcate, nu mai sunt la prima tinereţe. Ei dialoghează foarte bine cu mine şi suntem pe aceeaşi lungime de undă aproape tot timpul.
GdS: Am văzut că vă adresaţi angajaţilor foarte lejer, uşor familiar.
L.C.: Apreciez sistemul american, în care toţi oamenii sunt egali. Faptul că te comporţi cu ei în mod egal le maximizează randamentul. Glumeşti cu el, te amuzi etc. Altfel, ei folosesc 30% din capacitate ca să se apere în faţa conducătorului companiei şi doar 70% canalizează pe atribuţiile de serviciu. Dar dacă te comporţi cu ei egal şi este o atmosferă deschisă la serviciu… Este un mod de a conduce. Aş vrea să vă spun că eu tot ce am câştigat în zece ani am investit în echipamente, în utilaje, ca să păstrez locurile de muncă.
GdS: Când credeţi că iese România din criză?
L.C.: În momentul în care «privatizează» bugetul de stat, astfel încât acesta să nu mai fie în mâna politicienilor. Eu donez toată averea mea statului, dacă nu va fi aşa! Atunci îşi va reveni România. Doar aşa vom putea exporta capital românesc.
GdS: Ce îşi doreşte cel mai mult Lucian Căpitănescu omul?
L.C.: Îmi doresc mult ca România să devină o comunitate credincioasă (!), înţeleaptă, armonioasă, în frunte cu politicienii.
GdS: În ce credeţi dumneavoastră cel mai mult în viaţă?
L.C.: În adevăr. Şi adevărul este unul singur: Dumnezeu.
