24.5 C
Craiova
miercuri, 23 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateGorj: Conferinţă de presă pentru discutarea proiectului "Voluntar pentru viitor"

Gorj: Conferinţă de presă pentru discutarea proiectului „Voluntar pentru viitor”

Asociația „Drumeţii Montane” din Târgu Jiu organizează mâine o conferinţă de presă ce vizează proiectul „Voluntar pentru viitor”, finanţat de către Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret. Evenimentul se va desfăşura mâine, de la ora 12:00, la Centrul de Tineret Târgu Jiu. Potrivit unui comunicat al asociaţiei, la acestă conferinţă se va discuta despre lansarea site-ului www.voluntaringorj.ro , îmbunatațirea site-ului, strategii de promovare şi modalităţi de utilizare. Sunt invitate să participe atât organizaţiile din judeţul Gorj active, cât şi persoanele care doresc să afle mai multe despre proiectul „Voluntar pentru Viitor”.

Asociaţia „Drumeţii Montane” a realizat o bază de date on line ce cuprinde tinerii interesaţi să participe la activităţi de voluntariat, precum şi organizaţiile de tineret care realizează astfel de activităţi. Baza de date poate fi accesată pe site-ul www.voluntaringorj.ro, unde persoanele interesate de activităţi de voluntariat se pot înregistra, iar organizaţiile active pot lua legătura prin intermediul site-ului cu posibilii voluntari. În prezent pe acest site sunt 487 de voluntari care pot fi contactaţi prin email sau telefon şi alţi 57 care pot fi contactați doar telefonic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS