36.8 C
Craiova
duminică, 6 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitate 48 de fapte ilegale la frontieră în ultimele 24 de ore

48 de fapte ilegale la frontieră în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi  “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 48 fapte ilegale (22 infracţiuni şi 26 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români cât şi străini.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la 5.000 lei. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 82.000 lei.
Traficul de persoane şi mijloace de transport prin punctele de trecere a fost de aproximativ 71.300 treceri persoane, atât pe sensul de intrare cât şi pe cel de ieşire din ţară şi de peste 24.800 treceri mijloace de transport. Nu s-a permis intrarea în ţară unui număr de 3 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea din România unui număr de  10 cetăţeni români din diferite motive legale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS