10.1 C
Craiova
joi, 26 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateCraiova: Expoziţie de carte dedicată Unirii Principatelor Române

Craiova: Expoziţie de carte dedicată Unirii Principatelor Române

Biblioteca Judeţeană "Alexandru şi Aristia Aman" din Craiova organizează astăzi, de la ora 12.30, în cadrul Salonului Expoziţional, vernisajul expoziţiei de carte cu tema "24 Ianuarie – Unirea Principatelor Române". Sunt expuse peste 50 de cărţi şi periodice dintre care amintim: A.D. Xenopol, "Istoria Românilor din Dacia Traiană", Iaşi, 1898; Constantin C. Giurescu, "Viaţa şi opera lui Cuza Vodă", Ediţia a 2-a revăzută şi adăugită, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1970; Alexandru Ioan Cuza şi Costache Negri – Corespondenţă / trad. Emil Boldan, Bucureşti, Editura Minerva, 1980; Luchian Deaconu, "Oltenia şi Unirea Principatelor", Craiova, Editura Aius, 1999, precum şi periodicele Historia, Arhivele Olteniei, Revista de Istorie, Analele Academiei Române. La eveniment vor participa elevii clasei a XII-a G de la Colegiul Naţional "Fraţii Buzeşti",  însoțiți de profesorul Oprea Pandia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS