Noul premier italian Mario Monti urmează să prezinte astăzi Senatului pachetul de măsuri de austeritate pe care le propune pentru scoate ţara din criza cu care se confruntă, informează NewsIn citând BBC News. Monti, care şi-a prezentat ieri cabinetul de tehnocraţi, nu a dat detalii despre planurile sale, dar acestea ar urma să respecte cererile Uniunii Europene (UE), noul premier declarându-se convins că noul său guvern va reface încrederea în Italia. Unele dintre cele mai importante sarcini pe care noul premier trebuie să le îndeplinească sunt reducerea datoriei suverane a ţării, în valoare de 1.900 de miliarde de euro, şi reimpulsionarea creşterii economice.
Potrivit BBC News, este aproape sigur că noul premier va câştiga votul de încredere din Senat, precum şi pe cel din camera inferioară a Parlamentului, care va avea loc mâine. Un singur partid, Liga Nordului, a anunţat că nu va susţine noul cabiner, iar fostul premier Silvio Berlusconi a avertizat că ar putea bloca iniţiativele noului guvern, dacă nu le consideră adecvate.

