Știri de ultima orăActualitateManifestaţii de amploare anunţate în Grecia

Manifestaţii de amploare anunţate în Grecia

Grecia se pregăteşte pentru un marş de amploare, pentru a marca aniversarea revoltei studenţilor din 1973, care a ajutat la înlăturarea dictaturii militare din ţară, informează NewsIn citând BBC News. Marşului ar urma să i se alăture manifestanţi care protestează împotriva măsurile de austeritate pe care Grecia trebuie să le implementeze pentru a ieşi din criză. Aproximativ 7.000 de poliţişti sunt desfăşuraţi la Atena, pe fondul temerilor că manifestaţia ar putea degenera în violenţe.
În mod tradiţional, manifestaţiile din 17 noiembrie atrag anual mulţimi enorme la Atena. Participanţii merg de la Universitatea Politehnică către ambasasa SUA, în semn de protest faţă de susţinerea Statelor Unite pentru juntă, pe care Washingtonul o considera în perioada respectivă un obstacol în calea comunismului. De această dată, însă, marşul va fi mai mult decât o comemorare, atrăgând manifestanţi care se opun măsurilor de reducere a cheltuielilor impuse de guvern. În 1973, revolta studenţilor a ajuta la schimbarea regimului din ţară, iar actualul guvern speră că istoria nu se va repeta.
Marşul intervine la doar o zi după ce guvernul interimar grec, condus de Lucas Papademos, a câştigat un vot de încredere în Parlament, cu 255 de voturi pentru şi 38 împotrivă. Guvernul tehnocrat trebuie să aprobe noul pachet de salvare convenit cu Uniunea Europeană şi să implementeze reforme pentru a obţine o nouă tranşă din creditul internaţional promis.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII