Rata anuală a inflaţiei a ajuns în octombrie la 3,55%, pe fondul scumpirii produselor alimentare cu 1,70%, a celor nealimentare cu 5,02% şi a creşterii tarifelor la servicii cu 3,56%, arată datele publicate azi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În septembrie, rata anuală a inflaţiei atinsese un mimim istoric de 3,45%.
Faţă de luna precedentă, preţurile de consum au crescut în octombrie cu 0,64%, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 0,81%, cele nealimentare cu 0,46%, în timp ce tarifele la servicii au crescut cu 0,77%, potrivit Statisticii.
La alimente, cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate în cea de-a zecea lună din 2011 la cartofi (7,18%) şi la alte legume şi conserve de legume (6,23%). La produsele nealimentare, cele mai ample scumpiri au fost la energie termică (10,53%) şi energie electrică, gaze şi încălzire centrală (1,38%), în timp ce, la servicii, cele de apă, canal, salubritat au crescut cu 1,56%.
În schimb, scăderi de preţuri s-au remarcat la mălai, care s-a ieftinit în octombrie cu 0,26%, la medicamente (-0,04%) sau la plata cazării în unităţi hoteliere (-0,10%).
Rata anuală a inflaţiei s-a accentuat în octombrie la 3,55%
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

