Știri de ultima orăActualitateUcraina: Timoşenko a refuzat să îi adreseze întrebări lui Iuşcenko la proces

Ucraina: Timoşenko a refuzat să îi adreseze întrebări lui Iuşcenko la proces

Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, judecată pentru abuz de putere, a declarat că nu este de acord cu mărturia depusă de fostul preşedinte Viktor Iuşcenko în procesul său, dar a refuzat să îi adreseze întrebări pentru a nu provoca o ceartă, relatează Interfax Ucraina, citată de Mediafax. "Nu sunt de acord cu depoziţia martorului. Nu îi voi adresa întrebări deoarece nu vreau să provoc o ceartă aici pentru a clarifica relaţiile dintre preşedinte şi premier (…) Să Îl lăsăm pe Dumnezeu să fie judecătorul", a adăugat Timoşenko.
Iulia Timoşenko, aflată în detenţie de la 5 august, este judecată pentru că şi-a depăşit atribuţiile de premier în 2009, autorizând, fără aprobarea Guvernului, semnarea unor contracte privind importul de gaze naturale ruseşti, la un preţ prea mare, dezavantajos pentru Kiev.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS