Ministrul agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute, citat de Mediafax, că ministerul pe care îl conduce are pregătit un proiect de lege care prevede sancţionarea proprietarilor care nu îşi întreţin terenurile, propunerea urmând să intre în dezbatere în acest an. Valeriu Tabără a spus că problema sancţionării proprietarilor care nu îşi întreţin terenurile a apărut în ultimii ani, când în România suprafaţa de teren agricol necultivată era de circa trei milioane de hectare. „Ne făceam mari probleme nu atât că erau necultivate, ci pentru faptul că ele provoacă costuri în plus şi, mai ales, atenuează calitatea celor cultivate, a producţiei agricole cultivate. La grâu, de pildă, buruienile sunt gazde de boli, de dăunători“, a spus Tabără.
Ministrul agriculturii a adăugat că, în ultimii ani, a scăzut suprafaţa de teren necultivată, astfel încât acum se pune problema igienizării terenurilor necultivate. „N-a mai fost cazul să punem problema aşa. Trebuie să punem problema pentru ceea ce înseamnă igienizare: adică ai terenul, vrei să-l ţii în proprietate, atunci ţi-l cureţi, frate dragă, şi numai pe terenul curăţat cu bune practici agricole primeşti subvenţie, chiar dacă nu-l cultivi“, a spus Tabără. El a afirmat că „problema sancţionării celor care nu-şi îngrijesc terenurile şi le lasă în voia sorţii e de actualitate“, iar ministerul are pregătit un proiect în acest sens, căruia doreşte „să-i dea drumul“, însă nu a explicat ce ar însemna sancţionarea. Ministrul agriculturii a precizat că, în mod cert, proiectul va fi luat în discuţie în acest an, iar până la începutul sesiunii parlamentare se va discuta forma prin care se va adopta. „Vă asigur că în perioada următoare acest proiect va intra în dezbatere. Sesiunea parlamentară începe la 1 septembrie. O să discut cu domnul prim-ministru să vedem care este procedura cea mai bună“, a spus Valeriu Tabără. Ministrul agriculturii a participat, sâmbătă, la Zlatna, la inaugurarea unui târg modern de animale, Tabără având întâlniri cu reprezentanţii administraţiei locale şi judeţene, dar şi cu crescători de animale din zonă.
• Mediafax
Tabără pregăteşte sancţionarea celor care nu îşi curăţă terenurile
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

