Reprezentativa de fotbal a României ar putea juca un meci amical, pe 10 august, în compania selecţionatei statului Peru, ocupanta poziţiei a treia la Copa America, informează Mediafax, care citează publicaţia Libero. Cotidianul peruan reaminteşte că România avea programat un meci amical cu Argentina, însă acesta a fost anulat, astfel că federaţia română a contactat forul de la Lima pentru un meci amical.
„O reuniune între şefii federaţiei şi selecţionerul Sergio Markarian urmează să aibă loc pentru a se decide dacă această propunere este acceptată. Deşi se vorbeşte de o sumă mare, totuşi se vor analiza şi alte aspecte, precum prezenţa jucătorilor importanţi, aceasta depinzând de angajamentele lor la cluburi“, scrie Libero.
Asociaţia de Fotbal din Argentina a anunţat, luni seară, pe site-ul oficial, că a decis suspendarea meciului amical cu România, programat la 10 august, la Bucureşti, după demiterea selecţionerului Sergio Batista.
Meciul amical România – Argentina era programat la 10 august, la inaugurarea Arenei Naţionale.
Fotbal – Peru, posibila adversară a României pe Naţional Arena
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei