Știri de ultima orăActualitateNumărul parlamentarilor nu poate depăşi 300 de membri, potrivit proiectului de revizuire a Constituţiei

Numărul parlamentarilor nu poate depăşi 300 de membri, potrivit proiectului de revizuire a Constituţiei

Proiectul de Constituţie prezentat de Preşedinţie prevede că Parlamentul va avea o singură Cameră, iar numărul parlamentarilor, care se stabileşte prin legea electorală, nu poate depăşi 300 de membri. Propunerile legislative şi proiectele de lege vor fi dezbătute şi votate în plen în două lecturi succesive, la cel puţin 30 de zile distanţă. În cadrul primei lecturi, dezbaterile şi votul se vor face pe articole. În cadrul celei de-a doua lecturi, dezbaterile şi votul se vor face pe articole, urmate de votul final pe fiecare lege. În mod excepţional, Parlamentul poate aproba cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi reducerea termenului de 30 de zile şi adoptarea unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative în procedură de urgenţă. Legile organice şi hotărârea privind regulamentul Parlamentului se adoptă cu votul majorităţii Parlamentarilor, în timp ce legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu majoritatea celor prezenţi. Pentru ca o moţiune de cenzură să fie adoptată e nevoie de votul majorităţii membrilor săi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS