Şase persoane au fost ucise şi alte 12 au fost rănite într-un incident armat care s-a produs ieri în faţa unui magazin din Tucson (Arizona), informează CNN. Printre răniţi se află şi Gabrielle Giffords, o membră a Camerei Reprezentanţilor care avea în acel moment o reuniune cu membrii circumscripţiei sale. Presupusul autor a fost reţinut, au precizat forţele de ordine, care nu dezvăluit identitatea suspectului. Gabrielle Giffords, în vârstă de 40 de ani, a fost împuşcată în cap în timpul incidentului, fiind transportată de urgenţă la spital şi supusă unei intervenţii chirurgicale. Starea de sănătate a lui Giffords este critică după operaţie, însă medicii au declarat că sunt optimişti în ceea ce priveşte şansele de supravieţuire ale acesteia.
Preşedintele american Barack Obama a calificat incidentul armat drept o "tragedie de nedescris". "Nu avem toate răspunsurile cu privire la acest incident. Ştim însă că un astfel de act de violenţă iraţional şi groaznic nu are ce căuta într-o societate liberă", a mai spus Obama.