28.4 C
Craiova
luni, 14 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateEroii Revoluţiei, comemoraţi în Piaţa Revoluţiei, la Radiodifuziunea Română şi la Troiţa de la TVR

Eroii Revoluţiei, comemoraţi în Piaţa Revoluţiei, la Radiodifuziunea Română şi la Troiţa de la TVR

Eroii care şi-au jertfit viaţa în Revoluţia română din decembrie 1989 au fost comemoraţi astăzi în cadrul unor manifestări organizate la Monumentul pentru cinstirea Eroilor Revoluţiei din Piaţa Revoluţiei, la Radiodifuziunea Română şi la Troiţa de la Televiziunea Română. Momentul solemn a fost marcat prin oficierea unor slujbe religioase în memoria martirilor şi prin depunerea unor coroane din partea preşedintelui Traian Băsescu, din partea Guvernului, a Senatului, a Camerei Deputaţilor, din partea foştilor preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, dar şi din partea primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu. De asemenea, au mai depus coroane de flori reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, ai Ministerului de Interne, ai Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţiei, ai PSD, dar şi reprezentanţi ai asociaţiilor de revoluţionari.

La evenimentele consacrate comemorării eroilor Revoluţiei organizate la Radiodifuziunea Română au participat fostul preşedinte Emil Constantinescu, deputatul PSD, Victor Socaciu, la cele desfăşurate la Monumentul eroilor din Piaţa Revoluţiei au fost prezenţi secretarul Camerei Deputaţilor, Gheorghe Barbu, vicepreşedintele PRM, Codrin Ştefănescu, deputatul PSD, Dan Mircea Popescu, Gelu Voican Voiculescu, directorul Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Claudiu Iordache, Răzvan Teodorescu. De asemenea, la comemorarea martirilor organizată la Troiţa de la Televiziunea Română, Preşedinţia a fost reprezentantă de consilierul prezidenţial pe probleme de securitate, Iulian Fota.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII