Comuna doljeană Teasc va avea, începând cu data de 19 noiembrie 2010, propriul ghişeu de evidenţă a persoanelor, care va funcţiona în sediul Primăriei din localitate. Programul ghişeului este după cum urmează: lunea şi marţea între orele 8.00 şi 16.00 şi miercurea între orele 8.00 – 18.00.
Comuna Teasc este cea de-a 34-a localitate a judeţului Dolj în care va funcţiona un astfel de ghişeu, iar aceasta se datorează interesului susţinut pe care autorităţile publice locale din comună îl dovedesc faţă de cetăţenii acestei localităţi, contribuind astfel la eliminarea unor cheltuieli şi greutăţi pe care fiecare le avea cu deplasarea din localitatea de domiciliu la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Craiova. La acest ghişeu se pot prezenta cetăţenii care au domiciliul în comuna Teasc, persoanele cu domiciliul în comunele învecinate Bratovoieşti şi Malu Mare, dar şi orice altă persoană cu domiciliul în judeţul Dolj, care dintr-un motiv sau altul se află în această localitate.

