Știri de ultima orăActualitateIsărescu: Nu am acum economii în monedă naţională fiindcă a trebuit să rambursez un credit în lei

Isărescu: Nu am acum economii în monedă naţională fiindcă a trebuit să rambursez un credit în lei

Guvernatorul băncii centrale şi-a reiterat încrederea în moneda naţională, şi explicat că economiile sale în lei au dispărut din ultima declaraţie de avere publicată luna trecută din cauza rambursării unui credit mai mare în lei.

Banca Naţională a publicat recent declaraţiile de avere ale conducerii instituţiei. Conform declaraţiei de avere semnate de guvernator la 15 iunie 2010, nivelul total al depozitelor la termen, în lei şi valută, exprimate în lei, sunt de aproximativ 342.000 de lei, însă guvernatorul susţine că a achitat anul acesta un credit în moneda naţională, în valoare de aproximativ 580.000 de lei, conform declaraţiei de avere anterioare, motiv pentru care a rămas, momentan, fără lichidităţi în lei.

"Vrem să transmitem un semnal de încredere în moneda naţională. Am văzut o informaţie eronată, sunt nevoit să o corectez, spune că nici guvernatorul nu are încredere în leu, în timp ce îşi ţine economisirile mai mult în valută", a spus Isărescu, luni, în cadrul unui seminar organizat de BNR.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS