Știri de ultima orăActualitateIsărescu: Majorarea TVA urcă prognoza BNR de inflaţie la 8% pentru sfârşitul anului

Isărescu: Majorarea TVA urcă prognoza BNR de inflaţie la 8% pentru sfârşitul anului

Creşterea TVA la 24% ar transmite aritmetic un avans de circa 3,9 procente asupra inflaţiei, şi chiar dacă BNR nu-şi modifică ţinta, prognoza urcă la 8%, a declarat, luni, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

"Fără să modificăm ţinta de inflaţie (de 3,5 plus sau minus 1%-n.r.) pe 2010, avem o proiecţie în care trebuie să ne încadrăm, însă nu este proiecţia noastră finală pentru acest an. Proiecţia finală o vom da probabil publicităţii la începutul lunii august", a spus Isărescu.

"În mod categoric, cifra de inflaţie pe finalul anului s-ar putea să fie mai mică decât cea înscrisă în documentul cu Fondul", a mai spus Isărescu.

El susţine că creşterea preţurilor ca urmare a majorării TVA la 24% va avea loc treptat.

"O astfel de creştere, transmisă integral, ar produce o creştere de circa 4,2 procente. Însă, în coşul de consum există produse cu TVA 9% şi există şi produse cu TVA zero – ponderea fiind de cam 4% din IPC. Dintr-un calcul aritmetic, ţinând cont şi de aceste două elemente, majorarea ar fi cu transmitere integrală de 3,9%", a mai spus Isărescu.

Deocamdată, majorarea TVA nu a fost adoptată integral de piaţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS