Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au înregistrat în primul semestru un randament mediu de 9,9%, iar cele facultative (Pilonul III) de 6,6%, în pofida climatului economic şi financiar nefavorabil, activele nete totale administrate depăşind 3,6 miliarde lei, potrivit datelor APAPR.
"Performanţele obţinute de fondurile de pensii private în prima jumătate a acestui an sunt cu atât mai importante cu cât climatul investiţional a fost neprielnic. Prelungirea recesiunii economice globale, îngrijorarea privind o eventuală criză a datoriilor publice ale statelor europene, problemele economice şi bugetare ale României au fost factori de risc şi incertitudine pentru piaţa financiară în general şi pentru fondurile de pensii în special", a declarat, într-un comunicat, Crinu Andănuţ, preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
Astfel, în primele şase luni ale acestui an, fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au obţinut un randament mediu de 9,9%, iar fondurile de pensii private facultative (Pilonul III) de 6,6%.

