Exportul realizat în luna aprilie 2010 a însumat circa 2.9 miliarde euro, înregistrând o creştere de 33.3%, la valori exprimate în euro, iar importurile s-au situat la un nivel de circa 3.7 miliarde euro, în creştere cu 21.2% faţă de aprilie 2009, a anunţat vineri INS.
Potrivit datelor detaliate prezentate vineri de către Institutul Naţional de Statistică (INS), exportul FOB realizat în luna aprilie 2010 a însumat circa 2.9 miliarde euro, înregistrând o creştere de 33.3%, la valori exprimate în euro, faţă de luna aprilie 2009.
Importurile CIF s-au situat la un nivel de circa 3.7 miliarde euro, în creştere cu 21.2% faţă de aprilie 2009. Chiar dacă cifrele FOB nu pot fi comparate perfect cu cele CIF, INS susţine că, deşi în luna martie 2010, dinamica importurilor depăşea din nou – după 17 luni consecutive (din octombrie 2008) – dinamica exporturilor, în luna aprilie 2010 situaţia a revenit la trendul ultimului an şi jumatate, fiind superioară dinamicii importurilor.

