Sindicaliştii pleacă în grupuri de la mitingul de miercuri din Piaţa Victoriei, iar la gurile de metrou din zonă s-au format cozi interminabile cu cei care vor să evite aglomeraţia din transportul de suprafaţă.
Protestul, la care au participat, conform estimărilor Jandarmeriei, circa 30.000 de oameni, este programat să se încheie la ora 13.00.
Mitingul a fost organizat de CNSLR Frăţia, Meridian, Cartel Alfa, BNS şi CSDR, care anunţaseră că aşteaptă în Piaţa Victoriei 60.000 de persoane.

