Știri de ultima orăActualitateGuvernul amână până în 2014 plata salariilor restante câştigate în instanţă de bugetari

Guvernul amână până în 2014 plata salariilor restante câştigate în instanţă de bugetari

Plata unor drepturi salariale obţinute de bugetari în instanţă va fi eşalonată pe perioada 2012-2014, a decis Guvernul printr-o Ordonanţă de Urgenţă aprobată astăzi. Iniţial, prin ordonanţa 71/2009, Guvernul decisese ca drepturile obţinute prin titluri executorii să fie plătite în 2011. Potrivit noii decizii, în 2012 se va plăti un procent de 34% din valoarea titlurilor executorii, iar în următorii doi ani câte 33%. Valoarea sumelor eşalonate la plată este de 2,163 de miliarde de lei.

"Prin această decizie, Guvernul a amânat plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecatoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi salariale prevăzute în favoarea personalului bugetar. Potrivit ordonanţei 71/2009, aceste drepturi urmau să fie plătite eşalonat începând cu anul 2010, pentru hotărârile devenite executorii până la sfârşitul anului 2009, şi începând cu 2011 cele devenite executorii până la finalul acestui an", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

Ordonanţa de Urgenţă vizează angajaţii din autorităţile şi instituţiile publice a căror finanţare se realizează integral din bugetul de stat, din bugetele locale, din bugetul asigurărilor sociale de stat sau din bugetul fondurilor speciale. De asemenea, va fi eşalonată plata drepturilor salariale obţinute în instanţă de angajaţii instituţiilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale sau integral din venituri proprii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS