Știri de ultima orăActualitateBechtel anunţă că va continua lucrul la autostradă, dar că Executivul trebuie să asigure finanţarea

Bechtel anunţă că va continua lucrul la autostradă, dar că Executivul trebuie să asigure finanţarea

Compania americană Bechtel a anunţat, joi, că intenţioneză să continue în 2010 lucrările la trei tronsoane ale autostrăzii, acesta fiind şi motivul pentru care a păstrat 1.200 de angajaţi, transmite corespondentul NewsIn.

Bogdan Sgârcitu, purtătorul de cuvânt al companiei, a participat vineri la o întâlnire cu reprezentanţii Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Cluj, Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj şi prefectul Florin Stamatian, în cadrul căreia s-a discutat despre concedierea colectivă pe care o are în vedere Bechtel.

“Deocamdată nu avem un plan de lucrări definitivat. A fost o întâlnire foarte bună, am informat autorităţile asupra măsurilor pe care le-am luat. Au înţeles că facem efortui pentru a menţine o forţă de muncă cât mai numeroasă în Cluj. /…/ Începând de ieri au fost trimise notificările individuale, ele vor fi primite până la sfârşitul lunii, iar din acel moment fiecare angajat are 20 de zile lucrătoare de preaviz, vor veni la serviciu patru ore pe zi şi restul de patru ore urmând a căuta oportunităţi de angajare. Salariul va fi plătit integral în acea perioadă, iar la încheierea raporturilor de muncă vor mai primi două salarii compensatorii”, a afirmat Sgârcitu la finalul întâlnirii, la care a fost însoţit şi de Michael Swimford, directorul proiectului Autostrada Transilvania.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS