Studenţii şi elevii cu venituri scăzute pot depune până la data de 21 aprilie cereri pentru a primi ajutorul de 200 de euro acordat de stat la achiziţionarea unui calculator, a anunţat astăzi premierul Emil Boc. Cererile pot fi depuse la şcoală, la facultate sau la primărie. Până în data de 19 mai, primăriile trebuie să încheie anchetele sociale care vor stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea ajutorului, iar Ministerul Educaţiei trebuie să aprobe cererile până la 1 iunie. Bonurile valorice de 200 de euro vor fi eliberate până la 30 iulie, iar calculatoarele pot fi achiziţionate începând cu 1 august.
Guvernul a decis miercuri ca elevii şi studenţii cu venituri reduse, care vor să-şi cumpere calculator, să beneficieze de un ajutor de 200 de euro din partea statului. De această măsură vor beneficia 25.000 de tineri cu vârste de până la 26 de ani. Banii vor fi primiţi sub forma unor cupoane valorice ce pot fi utilizate doar pentru achiziţionarea de calculatoare.