Doar 62 de marii contribuabili din cei 300 înregistraţi cu obligaţii la bugetul de stat au solicitat amânări la plata acestora, a spus marţi directorul direcţiei de mari contribuabili din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Andrei Haas.
"Eu sunt optimist şi cred că nivelul arieratelor la finalul anului nu va mai creşte nici pe partea de mari contribuanili, nici pe cea de IMM-uri", a spus Haas.
La sfârşitul lui 2009, arieratele pe sectorul marilor contribuabili se cifrau la circa 4 miliarde lei.
Haas a precizat că din cele circa 2.000 de firme înregistrate ca mari contribuabili circa 300 înregistrau obligaţii restante, iar din acestea din urmă doar 62 au depus cerere pentru a beneficia de amânarea la plată.

