9.5 C
Craiova
luni, 23 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateToni Greblă: Trebuie să vedem dacă menţinem instituţia Avocatului Poporului în viitoarea Constituţie

Toni Greblă: Trebuie să vedem dacă menţinem instituţia Avocatului Poporului în viitoarea Constituţie

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Toni Greblă (PSD), a declarat la Realitatea FM că PSD este de acord cu formarea unei Comisii de modificare a Constituţiei, precizând că există multe lucruri de clarificat,unul dintre acestea fiind dacă se va păstra instituţia Avocatului Poporului.

"Noi vom fi de acord cu constituirea unei comisii care să gândească elaborarea unui proiect de Constituţie, dar această comisie trebuie să aibă un mandat, şi anume modificarea în ce sens a Constituţiei, pe ce domenii şi în ce articole. Nu putem să acceptăm ideea că într-o zi putem să modificăm cele patru capitole care privesc cele două Camere ale Parlamentului şi cu asta am încheiat misiunea", a spus Greblă, arătând că recentul conflict care vizează schimbarea şefului Senatului este un exemplu în favoarea ideii că textul fundamental trebuie făcut mai clar, astfel încât să nu mai existe asemenea conflicte.

"Trebuie să facem Constituţia mai clară. Sunt mai multe lucruri de schimbat, modalitatea de alegere a Camerelor, modul în care funcţionează cele două Camere- noi suntem pentru existenţa a două Camere, probabil cu un număr mai redus de parlamentari-, dacă mai menţinem Avocatul Poporului, sau nu, sau îi modificăm substanţial atrbuiţiile pentru a deveni o instituţie eficientă", a exemplificat Toni Greblă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS