27.3 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateŞeful ANAF ţinteşte o reducere cu 10% a arieratelor în 2010, fără să provoace falimente

Şeful ANAF ţinteşte o reducere cu 10% a arieratelor în 2010, fără să provoace falimente

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, a spus marţi, pentru NewsIn, că şi-a propus în acest an să diminueze cu 10% arieratele faţă de sfârşitul lui 2009, fără ca măsurile de colectare să ducă la intrarea în insolvenţă sau la falimentul firmelor.

"Este vorba de arieratele fiscale, adică de obligaţiile fiscale restante ale agenţilor economici către stat. Este o ţintă personală, nu este un angajament al ANAF. Mi-am propus să recuperez minim 10% din sumele restante aferente soldului de la 31 decembrie 2009, fără a declanşa proceduri de insolvenţă sau faliment", a explicat Blejnar, pentru NewsIn.

El a adăugat că această recuperare se va face prin creşterea capacităţii de colectare.

Blejnar vrea, în acelaşi timp, ca în cazul acestor datornici contribuţiile aferente anului 2010 să fie plătite la timp, pentru a nu genera noi arierate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS