Lucrători din cadrul Poliţiei Târgu Jiu au reţinut în seara zilei de 25 februarie două persoane de sex feminin, suspectate de comiterea infracţiunii de înşelăciune. Joi seară, s-a prezentat la poliţie Ionela D.A., care a sesizat faptul că în cursul zilei, în timp ce se afla în Piaţa Centrală, a fost victima infracţiunii de înşelăciune. Femeia a relatat că a fost acostată de către două femei pe care nu le cunoştea, a cumpărat de la acestea contra sumei de 50 de lei, un ghiul confecţionat din metal de culoare galbenă, pentru care a „primit asigurări” că este din aur. Poliţiştii au depistat în zona staţiei CFR, două persoane de sex feminin care corespundeau descrierilor. Argentina G, de 47 de ani, şi Maria B., de 31 de ani, ambele din municipiul Râmnicu Vâlcea, au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu. Aici, au fost prezentate părţii vătămate care le-a recunoscut ca fiind persoanele care au înşelat-o. De asemenea, asupra celor două femei au fost găsite alte 11 ghiuluri confecţionate dintr-un material de culoare galbenă. Poliţiştii au întocmit pe numele celor două suspecte, dosar penal spentru comiterea infracţiunii de înşelăciune şi au dispus reţinerea acestora pe baza de ordonanţa pentru 24 ore. Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale. “Deşi infracţiunile de înşelăciune săvârşite prin diverse moduri de operare au fost mediatizate la timp în vederea cunoaşterii de către populaţie a cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor care au generat şi favorizat săvârşirea acestora, spre deosebire de alte infracţiuni, în aceste cazuri autorii se dovedesc a fi deosebit de inventivi, reuşind să găsească metode de a câştiga încrederea victimelor, lucru esenţial în reuşita acestora”, a spus Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.
Gorj: Vâlcence, arestate pentru înşelăciune
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei