26.7 C
Craiova
miercuri, 23 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateVâlcea: A murit în timp ce încerca să taie un copac

Vâlcea: A murit în timp ce încerca să taie un copac

Ieri, în jurul orei 10.00, patrula mixtă formată dintr-un poliţist şi un jandarm montan din cadrul Posturilor de poliţie şi jandarmi Voineasa, care executa serviciul de patrulare pe raza comunei, a fost sesizată de un localnic, despre faptul că, cumnatul său Petre B., de 38 de ani, cu domiciliul stabil în comuna Voineasa, judeţul Vâlcea, este accidentat şi se află în pădurea localităţii, în Punctul „Părâul cărării”. Forţele de ordine au anunţat serviciul de ambulanţă şi s-au deplasat împreună cu cetăţeanul în locul indicat de acesta. Aici au obervat că Petre B. se afla în apropierea unui arbore doborât la pâmânt şi din verificări au constatat că acesta avea mai multe plăgi deschise la cap şi pe diferite părţi ale corpului şi nu mai prezenta  semne vitale. Poliţiştii şi jandarmii montani au adoptat măsurile necesare pentru conservarea urmelor şi au anunţat, echipa operativă a Inspectoratului de Poliţie Vâlcea şi procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi. După sosirea acestora şi efecuarea cercetărilor legale jandarmii şi poliţiştii ajutaţi de lucrătorii silvici au coborât de pe munte, cu ajutorul materialelor de intervernţie alpină, trupul persoanei decedate după care au asigurat transportul acetuia la morga Spitalului din localitatea Brezoi. Din verificările efectuate la locul producerii accidentului s-a stabilit că, ieri,  cei doi, având asupra lor un ferăstrău mecanic (drujbă) şi un topor au plecat în pădurea propetate personală situată în Punctul „Părâul cărării”, cu intenţia de a-şi procura lemnele necesare  în gospodăria proprie. În momentul în care Petre B. încerca să doboare un arbore care nu avea marcă silvică, cu diametrul de aproximartiv 40 cm, datorită poziţionării greşite, acesta a căzut peste el, lovindu-l în zona capului şi apoi imobilizându-l la sol. Cumnatul său observând cele întâmplate s-a deplasat în comuna Voineasa unde a solicitat ajutorul poliţiştilor şi jandarmilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS